scurt

aveam impresia ca ratezi foarte multe cu castile tot timpul in urechi, apropo de cardul gasit in bancomatul care ma intreba daca vreau sa mai efectuez o tranzactie pe care i l-am pasat primului om pe care l-am vazut langa mine, un bgs in ciuda protestelor lui – limbajul corpului mostly. adica ce, eram in fata la bcr, nu era la costum ca retardatul (imi permit, sunt client fidel obligat) ala care stie ce vreau eu, ce ma asteapta, si mai ales cand o sa mor ca sa se bucure toata lumea de asigurarea mea, era tocmai latura umana care le lipseste astora in campanie. o gorila cu sentiment, sau cu cursuri de balet la cate gesturi a facut, dar am fost implacabila. probabil aiurea, ca de obicei.

dar nu, adevaratul avantaj e ca traiesti intr-un musical, titlul nr 2 pt nerabdatori.

zilele trecute ma asezasem in autobuz langa o tipa care e genul langa care nu se aseaza nimeni din prostie – merg la un templu budist si nu mi-e rusine, sau doar imi place sa ma plimb imbracata in esarfe (da!), si ca sa explic toata povestea nu s-au facut casti pentru urechile mele si de aia dau foarte tare si sarind ele din urechi se aude mult in jur. si draga de ea a inceput sa cante ce ascultam eu, ca am dat la un moment dat am dat la minim si ea continua cu soad. ce dragut.

mai rar asa conexiune, pana in seara asta cand vecinul de scaun s-a scandalizat ca poti pune pe shuffle un ipod care are si jazz si sex pistols. ei, surpriza.

am mentionat deja taximetristul care canta?