scurt

e foarte bine. cand nu se mai inchide din senin incepi sa iti pui intrebari.

posibile scenarii:

- vine maica-mea iar semi-inopinat, si usa se pregateste deja sa ii cada in cap. (bazat pe antecedentul cu usa de la dulap la prima ei vizita in 6 ani)

- e follow-up de la iarna trecuta, petrecuta cu geamul deschis, desi inchis, marea gaura din el se pune ca era deschis. anul asta usa, la anul peretele? tavanul? (nu, asta a fost acu vreo 4 ani), eu? la anul voi fi mai deschisa.

- e vorba de o lectie lansata de asociatia obiectelor ne-animate din universul meu, carora nu le acord suficient respect. normal ca in tot acest timp am luat for granted ca un dreptunghi de lemno-cartono-ce-o fi intra perfect in spatiul stabilit de niste arhitecti? muncitori? daca usa mea visa sa fie sicriu de fapt, tacuta in linistea viermisorilor? sau banca de scolar, sa fie zgariata feroce de pixuri straine si reci, posedata de generatii in sir fara sa ii apartina de fapt cuiva anume?

- falia! sau mlastina, sau amandoua. sau tunelul care duce in ocean pe partea cealalta a lumii (unde am vazut harta aia cu unde ai ajunge de fapt, apropo de cum credem toti ca ajungem in china, nu prea). de fapt usa mea e ok, blocul s-a inclinat si ea a ramas dreapta.

- johnny. depp. da, e pe usa (stiu!). pe partea cealalta e picasso. unul din ei nu-si calculeaza aportul caloric cum trebuie. nu stiu ce e mai wrong, sa zic aport caloric, sa il am pe johnny pe usa sau ca recunosc ca il am pe usa?

- e un semn. trebuie sa imi pun ordine in lucruri. si sa plec. sa caut surubelnita cu mai multe capete. fara metafore.