Filed under: _____
da, deci cu absenta la urne, nu stiu la alte sectii cum e, dar la cele speciale – pentru dubiosi ca mine care nu au actele in regula – trebuia sa iti doresti foarte tare sa votezi.
de dimineata am zis, ce frumos, fac un drum scurt pana la gara si am scapat. ei, noroc cu reportajele astea ca am vazut ca era coada pana la galati, ca sa nu zic ploiesti, ca sa nu zic pitesti pentru ca le incurc, ca sa nu zic adevarul adica pana la colt. mnuah! mergem la drept. la facultate adica.
pe strada gol, promite, rad eu in sinea mea, ce fraieri ca nu stiu ca poti vota si la drept. intru, cobor, urmez sageata, mai urmez inca vreo 3, ajung la subsol si vad coada. rezonabil. cobor scarile pana la capat, deja nu mai era rezonabil.
una din tipele din sectie iese probabil a enspea oara sa isi ceara scuze ca exista declaratii de semnat si ca de aia treneaza totul. eh, asta e, ma mai gandesc la un brief intre timp. tipa mai vine de vreo doua ori, ne intreaba daca sigur nu vrem sa ne razgandim cu statul la coada.
dupa o ora (a vazut cineva ciorapii mei rosii la TV? ) am renuntat. se zvonea ca la spitalul coltea e mai bine. ia sa vedem. pe strada, plin de din aia care sper ca nu voteaza (nenorocitule din pasajul de la universitate, cum sa faci asta?!). Ajung la coltea, dau o tura, mai dau o tura, renunt, dau telefoane.
sursa secreta dar sigura imi vinde un pont, o alta sectie speciala, cea mai speciala, prin zona, unde e liber. pfoai, zona lipscani, dupa indicatii telefonice. cei pe care i-am mai mintit ca stiu cum se ajunge la barul x din zona lipscani stiu despre ce e vorba.
ma invart, ma mai invart, nicio sageata, niciun semn, nada. ajung (!da!). pe usa scrie super mic sectia de votare bla bla. si super mare: CARANTINA. probabil de aia am fost primita cu semi-aplauze, la cum s-au agitat parea ca eram prima care indraznisem sa urc scarile. deci, dupa un tratament regal, am stampilat, am incercuit variantele corecte, am copiat dupa fituici, ca vecini nu aveam, da, mi-am facut datoria. ce prostie.
Filed under: _____
despre cum poti sa nu-ti platesti TV-ul timp de un an si totusi sa nu te dea nimeni in judecata. yee!
noptile mi-au fost populate de cosmaruri a la kafka dupa ce am descoperit printre hartii contractul minunatilor care imi ofereau pachetul aventura (mmh! tot discovery-u din lume) pe doi bani. pentru ca am observat, asa, ca fapt divers, ca nu m-am mai uitat la TV de un an. da fix un an. panica. cautat site-ul lor. niciun detaliu despre ce poti pati daca se intampla ceva de genul asta. doar o chestie ca daca iti pierzi cartela si nu le-o returnezi in trei zile ai belit-o. rau. trebuie sa le dai 80 de ron, dupa care un procent (dar nu zicea din ce – deci oai ce puteau sa faca aici) pe zi pana le dai banii inapoi. care era valabil trei luni. dupa care nici nu zicea ce mai poti pati. doar ca parea ca trebuie sa iti vinzi vreo doua organe vitale ca sa mai scapi.
am incercat s-o dreg, ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic, si mi-am platit pe net luna in curs. acu vreo 2 saptamani.
si prin urmare azi, dupa ce m-am curentat cu stecheru de la TV, fara veste (n-au raspuns la mailul cu mii de scuze, au dat ei un telefon dubios la sora prin care au demonstrat ca nu stiu ce e aia mail sau roaming, dar atat) am iar TV!
da, deci jos palaria, cei mai tari si intelegatori provideri de discovery din lume: focus sat. sistemul pre-paid sau prea-paid, e ok sa deloc-paid, recomand calduros.
ce bine, ce bine, maine voi putea urmari in direct absenta de la urne.
Filed under: _____
sunt foarte suparata pe domnii de la metrorex. zi de zi ma lupt cu alti 600.000 de oameni pentru sansa de a vedea ultimele modele de masti inutiloanti-porcine, ma bucur de anticultura de pe plasmele din fiecare statie, si acum ei imi rapesc si ultima bucurie.
azi m-am trezit, si ca in bancul ala, am deschis geamul spre o ceata mare, probabil pusa acolo ca sa nu se vada traficul, si mi-am spus: doamne, ce departe stau. dar inca mai am o sansa la porcina, se poate lua chiar mai bine din autobuz, mai ales daca ii dai cele 3 ore de incubare doar pana iesi din drumul taberei. dar in fond, ce sens mai are, daca nu o pot imparti cu vajnicii purtatori de masti colorate de 1 leu din subterane?
categoric, e o zi proasta pentru umanitate, pentru covrigaria de la victoriei si pentru mine. un fel de 2012, doar ca a dracului falie e in greva. adica doar fugim ca prostii si nu ne urmareste nimic.
si ce e tare si cel mai tare e ca pot ajunge la birou. doar ca nu mai am cu ce sa plec.
bai ce imi plac ceremoniile. si cand ma gandesc ca preotii astia le fac si de mai multe ori pe zi, si in week-end, aproape ca ma gandesc sa ma bag pe filon. asta recunoasterea muncii tale, da!
copywriteru care a scris textele lor cred ca are vila pe Luna, pai aceeasi slujba in toate bisericile, plus adaptarea in alte limbi, oare i-au dat banii pe drepturi inainte sau primeste un procent sau, mama, la asta nu m-am gandit, ia agentia oare? e o agentie pe luna atunci, intr-o vila, clar. oare ar accepta niste modificari ca sa imi fac si eu un hamac pe-acolo? uf.
da, deci cel mai mult imi place la o nunta faza cu robul si roaba. si in plus, bai copywritere smecher, ai dat o gramada de copy paste acolo, daca mai erai platit si la cuvant apai jos palaria!
si acum am avut ocazia (mersi!) sa merg si la un botez (draga de ea, sa fie fericita de tot). aici e si mai tare: te lepezi? ma lepad? te-ai lepadat? eu m-am lepadat! tu te-ai lepadat? ma lepad! te-ai lepadat? – iar!
si mai tare a fost cand au pus nasii sa se intoarca cu fata spre usa, si au zis:
“suflati pe copil si scuipati… (pauza)
…spre usa”. mda, too late for that.
de alcool am zis? mai bine nu incep.
au lepadat-o si pe micuta, saraca, in apa rece ca gheata, au rebotezat si nasul (Mario?!), si cand toata lumea s-a lepadat de tot au facut si hora, joc de picioare, cat de tare.
mda. incep sa regret ca sunt atat de profana si tainele ceremoniei trec pe langa mine in halul asta pentru ca ma blochez pe un cuvant. da bai, e o chestie frumoasa in fond, nu pot sa ma lepad de asta.
mai incap urari aici? nu sunt demna (si asta am sutit-o de acolo) sa le scriu, ce stiu eu dupa trei ani de munca despre scris? le transmit telepatic doar, cu drag.
Filed under: _____
e foarte bine. cand nu se mai inchide din senin incepi sa iti pui intrebari.
posibile scenarii:
- vine maica-mea iar semi-inopinat, si usa se pregateste deja sa ii cada in cap. (bazat pe antecedentul cu usa de la dulap la prima ei vizita in 6 ani)
- e follow-up de la iarna trecuta, petrecuta cu geamul deschis, desi inchis, marea gaura din el se pune ca era deschis. anul asta usa, la anul peretele? tavanul? (nu, asta a fost acu vreo 4 ani), eu? la anul voi fi mai deschisa.
- e vorba de o lectie lansata de asociatia obiectelor ne-animate din universul meu, carora nu le acord suficient respect. normal ca in tot acest timp am luat for granted ca un dreptunghi de lemno-cartono-ce-o fi intra perfect in spatiul stabilit de niste arhitecti? muncitori? daca usa mea visa sa fie sicriu de fapt, tacuta in linistea viermisorilor? sau banca de scolar, sa fie zgariata feroce de pixuri straine si reci, posedata de generatii in sir fara sa ii apartina de fapt cuiva anume?
- falia! sau mlastina, sau amandoua. sau tunelul care duce in ocean pe partea cealalta a lumii (unde am vazut harta aia cu unde ai ajunge de fapt, apropo de cum credem toti ca ajungem in china, nu prea). de fapt usa mea e ok, blocul s-a inclinat si ea a ramas dreapta.
- johnny. depp. da, e pe usa (stiu!). pe partea cealalta e picasso. unul din ei nu-si calculeaza aportul caloric cum trebuie. nu stiu ce e mai wrong, sa zic aport caloric, sa il am pe johnny pe usa sau ca recunosc ca il am pe usa?
- e un semn. trebuie sa imi pun ordine in lucruri. si sa plec. sa caut surubelnita cu mai multe capete. fara metafore.
Filed under: _____
mi se pare doar mie sau nivelul cautarilor de pe google a decazut complet?
+camera scunsa sex la baie
nu nu, stai sa ma lamuresc. e scunsa? pai daca imi zici unde te ascunzi nu are farmec. daca e sex, de ce sa ne mai ascundem? in camera sau in baie? cu camera ascunsa? aa, nu mai inteleg nimic.
si eu care credeam ca iti pasa
da bai, stiu cum e. trecem peste asta impreuna, promit.
vreau sa fac treaba mare la paul
si paul ce vrea?
jocurii cu doamne cand se ridica fusta
noi o scoatem la capaaaat cand se ridica fustaaa, era o melodie, da. sau era cu cortina? cu lumina. da, nu stiu cum e, dar dupa parerea mea doamnele nu isi prea ridica fusta, nici in joaca. nu se face.
se vede cat iti pasa
aha, de la o posta.
poze cu pesti in ocean care fac sex
sunt destul de open minded cand vine vorba de fantezii, dar tu cam sari calul. pestele.
cum sa fi platit instant din clikuri
chiar ti se pare ca stiu ceva despre asta?
jocuri cu oameni spanzurati
si aici, nu stiu de ce am impresia ca nu prea poti sa te mai joci cu oamenii o data ce au trecut on the other side. adica poate pana una alta, puteti sa va leganati impreuna sau ceva, dar altfel this is sick.
barbati turci gelosi
ok, dar de ce ai vrea sa ii cauti, si mai ales sa ii gasesti?
cum imi dau seama daca am lipici la barbati
pai mergi pe la ei acasa si cauti. desi cred ca ei vor sustine ca e lipiciul lor, acum depinde de ce le dai in schimb, poate iti iese combinatia.
cum sa fac un cos sa dispar in cel mi scurt timp
cosurile nu le faci tu, ele apar. dar sa produci unul suficient de mare incat sa te eclipseze chiar mi se pare SF.
baba care sforaie cel mai tare
e probabil mandra de ea. si eu as fi. dar eu doar vorbesc si rad in somn.
comedii cum se fut
incet incet nici comediile nu mai sunt ce-au fost. asta e lumea in care traim, mda.
e bine ca freelancer?
intreaba-ma sa te intreb.
mangaierea cocoselului
pana face cucurigu?
e ceea ce si-au dorit ocupantii vagonului 2 din trenul IC 591 cu plecare la 6.45 din gara de nord Bucuresti cu destinatia Caransebes. si mai exact, doua pisici cantatoare. era si cazul sa produc singura o poveste de tren, ca de patimit am patimit destule din cauza altora.
dupa un research aprofundat pe tema ai voie, n-ai voie, concluzia a fost ca e fix in functie de agentia/ gara la care suni. unii iti spun ca trebuie sa le iei bilet intreg, altii ca doar la intercity nu ai voie, altii ca trebuie sa ai acordul pasagerilor din compartiment (joy joy, la intercity e doar vagon deschis, deci pana ajungeam la caransebes probabil as fi primit toate acordurile).
stres, panica, primul controlor trece nepasator, al doilea imi citeste probabil groaza de nu-ma-lasati-cu-doua-pisici-in-craiova-va-rog-iau-salariul-de-abia-pe-28-n-am-cum-sa-mai-platesc-doua-bilete-aaaa in priviri dar e la fel de indolent. chiar cand e in dreptul meu, pisicile pornesc trilurile. aaaa. si nimic, stang! capsa pe bilet, trece mai departe. pisicile tac. pisicile stiu ca nu se mai intorc si ma saboteaza fara succes.
stresul trecut, urmeaza doua ore de somn in care probabil trilurile au continuat la fiecare curba sau om care trecea pe langa ele. ma trezesc, pisica mare e cu laba undeva printre gratii, spre deliciul doamnelor. excelent.
dupa inca o bucata de peripetii mieunate pe serpentine in masina, pisicile ajung la sediul central, X. nici aici nu deconspir, sa nu cumva sa planuiasca cineva un atac sa fure minunatiile de pisici, ca deh, acum sigur le vrea toata lumea din moment ce nu mai sunt de dat.
dupa 1 minut de cusca deschisa, pisica mare e bagata adanc intr-un perete, pisica mica nu iese din cusca.
dupa 10 minute de cusca deschisa, pisica mare exploreaza peretele fals, pisica mica e trasa afara cu forta din cusca.
dupa 30 de minute, pisica mare iese maro din perete, pisica mica nu vrea sa isi paraseasca ascunzatoarea din spatele unui aragaz vechi.
dupa cateva ore, noii si multii stapani se intreaba daca totusi nu era vorba decat de o pisica, care de jumatate de ora reusise sa se frece de toti in mod repetat. pisica mica rezista.
ah, la naiba. am o non-pisica si o pisica curva. de fapt aveam. aaaaa.
a venit si momentul sa imi folosesc blogul pentru fapte aproape marete. de citit si dat mai departe, va rog.
povestea suna cam asa pe scurt:
Pisica Mare s-a nascut undeva in Bucuresti, dupa care s-a combinat cu un vagabond si a facut-o pe Pisica Mica. Dupa cativa ani, din cauza unei aglomerari a densitatii populatiei apartamentului in care isi aveau sediul cele doua pisici, ele trebuie sa plece. help!
pe lung:
Pisica Mare s-a nascut undeva in Militari in Bucuresti, dupa care s-a mutat in Drumul Taberei pe care il stim cu totii. Dupa o aventura cu nabadai cu un vagabond, ca in Doamna si vagabondul numai ca cu pisici, si urmata de o fuga si o castrare, s-a nascut Pisica Mica.
Miau miau miau, pisicile au fost educate dupa cel mai riguros sistem elvetian, calitate germana. Pot mieuna garantat in 6 limbi de circulatie internationala, cunosc principiile de baza ale publicitatii romanesti si stiu sa ocheasca la perfectie ladita cu nisip.
Partenere ideale de joaca pentru copii, suporta o presiune de tras coada/urechi de pana la trei atmosfere. Iau masa de cateva ori pe zi, urmata de o alergare usoara si fandari pentru a arde caloriile in exces. Orice insinuare ca ar fi peste greutatea standard pentru niste pisici de varsta lor este pura invidie.
Pentru cei interesati (o doamne, sper ca nu), pisicile au un program regulat de lingere reciproca si afectiune neconditionata pentru oricine se afla in proximitate.
Pisicile sunt de asemenea o companie ideala pentru cei cu probleme sufletesti, ba chiar de mai multe ori au fost prinse consoland diversi oameni cu cate o labuta pe spate. aici intervine si darul lor special, si anume o stapanire extraordinara a tehnicii masajului tailandez non erotic. in plus, cu capacitatile lor extrasenzoriale au demonstrat ca pot simti si durerea umana, nu o data au fost surprinse mieunand la o durere de masea mai insistenta de-a mea.
sigur, ma veti intreba, cu o persoana asa draguta ca mine, pisicile probabil au vicii, nu? ei bine nu, in afara de o igiena personala riguroasa, pisicile nu au niciun defect. asta daca consideri igiena riguroasa un defect. fumeaza pasiv, dar promit in fiecare zi ca se lasa de maine, si substante halucinogene nu au folosit decat o singura data, si aceea cu ocazia sterilizarii si la sfatul medicului. de asemenea, nu sunt interesate de sexul opus, ba chiar subliniez ca cea mica este pur virgina.
si acum sa ajungem la problema in sine. pisicile trebuie sa isi gaseasca alta casa. in ciuda mieunatului lor bilingv, pisicile nu au reusit sa se descurce singure in aceasta chestiune. de unde si acest post si milioanele de mesaje care circula pe net pe tema aceasta. si aici interveniti voi, dragi cititori. daca cunoasteti o familie (sau o persoana situata in afara legamintelor casatoriei, nu facem discriminari) dispusa sa le primeasca in casa (apartamentul, garsoniera, conacul, castelul, cutia de carton) lor, va voi fi etern recunoscatoare, la fel si pisicile. Miau!
sunt dispusa sa dau orice informatii suplimentare la cerere. o galerie foto cu mandrele se afla aici.
orice insinuare la adresa pisicilor de pe acest blog ca ar alerga pe hol in afara orelor de liniste sau ar sapa in ghivece de flori este pura literatura.
Miau!
