e ceea ce si-au dorit ocupantii vagonului 2 din trenul IC 591 cu plecare la 6.45 din gara de nord Bucuresti cu destinatia Caransebes. si mai exact, doua pisici cantatoare. era si cazul sa produc singura o poveste de tren, ca de patimit am patimit destule din cauza altora.
dupa un research aprofundat pe tema ai voie, n-ai voie, concluzia a fost ca e fix in functie de agentia/ gara la care suni. unii iti spun ca trebuie sa le iei bilet intreg, altii ca doar la intercity nu ai voie, altii ca trebuie sa ai acordul pasagerilor din compartiment (joy joy, la intercity e doar vagon deschis, deci pana ajungeam la caransebes probabil as fi primit toate acordurile).
stres, panica, primul controlor trece nepasator, al doilea imi citeste probabil groaza de nu-ma-lasati-cu-doua-pisici-in-craiova-va-rog-iau-salariul-de-abia-pe-28-n-am-cum-sa-mai-platesc-doua-bilete-aaaa in priviri dar e la fel de indolent. chiar cand e in dreptul meu, pisicile pornesc trilurile. aaaa. si nimic, stang! capsa pe bilet, trece mai departe. pisicile tac. pisicile stiu ca nu se mai intorc si ma saboteaza fara succes.
stresul trecut, urmeaza doua ore de somn in care probabil trilurile au continuat la fiecare curba sau om care trecea pe langa ele. ma trezesc, pisica mare e cu laba undeva printre gratii, spre deliciul doamnelor. excelent.
dupa inca o bucata de peripetii mieunate pe serpentine in masina, pisicile ajung la sediul central, X. nici aici nu deconspir, sa nu cumva sa planuiasca cineva un atac sa fure minunatiile de pisici, ca deh, acum sigur le vrea toata lumea din moment ce nu mai sunt de dat.
dupa 1 minut de cusca deschisa, pisica mare e bagata adanc intr-un perete, pisica mica nu iese din cusca.
dupa 10 minute de cusca deschisa, pisica mare exploreaza peretele fals, pisica mica e trasa afara cu forta din cusca.
dupa 30 de minute, pisica mare iese maro din perete, pisica mica nu vrea sa isi paraseasca ascunzatoarea din spatele unui aragaz vechi.
dupa cateva ore, noii si multii stapani se intreaba daca totusi nu era vorba decat de o pisica, care de jumatate de ora reusise sa se frece de toti in mod repetat. pisica mica rezista.
ah, la naiba. am o non-pisica si o pisica curva. de fapt aveam. aaaaa.
controlorul de la cuseta, foarte mandru de el, dupa ce ne verifica biletele: “va astept in curand sa va dau si lenjeria intima”.
Am fost direct la sursa, dupa cum spuneam.
hotel de patru stele (daca stii parola in banat ti se deschid toate usile), baie sulfuroasa, parfum, zen.
in baile herculane gasesti de toate. hotelul nostru era dotat cu cloaca cu sulf, practic inoti intr-o cada fierbinte cu niste alti oameni, toata lumea vine cu halatul alb (am zis deja cat de ciudat e sa inoti in cada?), miroase a ceva ce nu vrei sa rememorezi, si totul suna foarte bine a relaxare. pana apar cocalarii care simt nevoia sa sara bomba pe-acolo. si cuplurile libidinoase. bah.
am avut si oportunitatea sa facem si
 |
| From scurt |
iti faci programare, iti face tratamentul secret, si tu spui ahaaaa!, asta era!
alte concluzii/revelatii:
- yoghinii nu sunt nici goi, nici imbracati in haine albe de procesiune.
- orice lucru bun sau rau e asa din cauza sulfului.
- toata lumea banuia pe toata lumea ca e de la misa. in special pe noi. adevarul e ca, cum mergi mai spre vest, oamenii te percep altfel; daca in bucuresti eram papusi, la craiova emo, in herculane eram clar yoghine.
din pacate am ratat spirala de miercuri, dar de integrat ne-am integrat, clar.
- a fost tabara foto mai mult decat vacanta de 1 mai, cu apogeul de 8 aparate pe masa
- si cum orice plimbare cu trenul cu mine e o aventura, am incurcat-o si de data asta: cat de greu poate fi sa iei un tren care merge spre bucuresti din herculane, in conditiile in care herculane are doar doua linii?
apai, este. evident ca ne-am urcat in cel de timisoara, am stresat 1000 de oameni pana am ajuns in vagonul in care trebuie. la 1 minut inainte sa plece, chiar cand ajunsesem in vagonul bun, vedem un IC la linia 1. hmm, ce seamana cu trenul nostru. fuck, repede in celalalt…
totul e bine cand se termina cu sulf.
uite trenul, nu-i mai ziua care trebe.
asta le bate pe toate de pana acum. am mai mers cu oamenii care nu trebuie, in compartimentul in care nu trebuie, la ora la care nu trebuie, a mai ramas in tren persoana care m-a dus la gara, am prins si somnambuli, si chinezi, dar chiar pana aici nu s-a ajuns.
am urcat frumos cu surioara, am pus bagajele sus, tot frumos, am zis ca iar nu voi avea despre ce sa scriu ca erau doar doi mosuleti in compartiment, sforait s-a mai vazut, pe orice gama ar fi fost nu era demn de mentionat.
pana apare un tip care avea acelasi loc ca una din noi. fiind cuseta, era chiar interesant. sa fie noul serviciu al cfr-ului de matrimoniale? va urcati, va inghesuiti, va scuturati putin stanga dreapta si vedeti voi dimineata daca ramaneti impreuna?
verificam din nou cu baiatul, acelasi loc, acelasi vagon.
tipul merge sa intrebe, se intoarce. da, sunt la fel, ramane sa verificam data.
ha-ha, in gandul meu, ce idei mai are si asta, noi ne-am luat bilete de la agentie de vineri, si vine el cu biletul lui luat din gara in ziua respectiva si se crede mai smecher.
pam-pam.
ei bine, biletul nostru credea ca plecam maine. (si anume azi). 5-6 minute pana pleaca trenul. scandal, tipete. tipa de la agentie ne-a dat bilet pe luni 21 aprilie 2009, probabil lunea aia dintr-un univers paralel. evident, controlorul nu crede in universuri paralele si nici in incompetenta. pam pam, jos din tren. @#$%&^
nici n-am apucat sa fac o gluma despre destin si sa le multumesc persoanelor care nu voiau ca eu sa plec ca li s-a implinit dorinta, ca mai incercam o data. fuga la vagonul de dormit, nu va suparati, dar hai nu va suparati, ce $*&(&*) vreti sa facem acum, nu va suparati.
“urcati”, – uf, ce bine, numai sa nu te razgandesti la lugoj, ca aia ar fi si mai tare.
“ramane sa vedem cum facem cu banii”. e clar am zis, maxim pana la herculane ne duce, super.
pleaca trenul. uf.
“luati loc pe bancheta, sa vad cu biletele oamenilor” intregi la minte inainte, “dar nu vreti sa va bag intr-o cabina?”
apai daca ne mai baga si in cabina, asta nu vrea bani. damn. suntem bine pe bancheta.
“sigur?” – claaaar!
ia sa vedem, cat trebuie sa platiti in plus, ii multumesc bcr-ului pentru asta, si clanului de oameni de treaba din lumea asta care l-au acceptat pe acest om in randul lor.
“va dau chitantele dimineata” daaa, sigur. culmea ca ni le-a si dat.
am stat in compartimentul lux? – am stat!
am dat 95% din banii din portofel? – am dat!
am dormit? – nu.
am facut poze sexy? – nu e treaba voastra.
 |
| From scurt |
deci in seara asta, dragi copii, plec din nou cu cuseta incoace, ca tot am bilet, sa vedem ce se mai intampla.
cred ca ar trebui sa fac deja o rubrica cu asta, ca vad ca e productiva. pentru prima data in foarte mult timp, mi-am luat bilet de tren de la agentie, frumos, cuseta garantat, pat albastru, queen size, desi sunt o printesa.
ce prostie am putut sa fac de data asta, de adaugat la lista cu semne de retardare: m-am uitat la ceas, am vazut 21.59, vai vai, graba, taxi, verificat vagonul de trei ori de pe bilet. la gara, surpriza. nu plecase nici primul tren, care pleaca cu o ora si mai devreme decat trenul bun. deci da, era 20.59. sunt incredibila.
dar, nu-i asa, am avut ocazia de a-mi petrece doua ore in mijlocul faunei din gara, bine ca exista vonnegut si casti, ca de nu fauna ar fi crezut ca sunt acolo pentru reproducere, cine dracu ar sta prin gara de bunavoie bocanind pe tocuri daca nu cauta asta. ma rog, aia de gen masculin sunt exclusi de la regula asta, deci da, ce faceam eu daca nu era vonnegut ar fi parut de-a dreptul un dans nuptial.
si, iar pentru prima data in foarte mult timp, eram singura in cuseta.
in afara de un dubios care a vrut sa ma combine cu gagica-sa din cate am inteles, probabil ar fi trebuit sa-mi dau jos castile inainte sa spun ca totul e ok, sunt eu deschisa la nou dar deh, de aia e cuseta, ca sa dormi.
dimineata, surpriza: a si reusit, desi nu era genul meu. m-am culcat singura ca sa ma trezesc cu alti trei oameni langa mine, sper sa nu mi se intample din astea si acasa, chiar nu mi-e frica sa dorm singurica. pe diagonala.
si da, chiar imi plac oamenii care isi embrace-uie odorile corporale cu drag, atata timp cat o fac doar pentru ei.
cearta cu taximetristul, check!
oameni dubiosi care se iau de tine ca esti singura, check!
ninsoare ca in filmele cu sirop in care ei doi se regasesc, check!
niciun loc liber la cuseta, check!
vagon deschis detestabil, check!
chinezi – wtf pana si aici?, check!
vecini care intreaba daca esti la liceu, check!
mosi care au mancat salam, check!
baterie la ipod yee, check!
baiat care vinde ziare gratuite, check!
am fost cumva intr-un club de striptease noaptea trecuta, doamne, de ce, check!
galapagos de vonnegut, check!
frica, dor si drag, check!
manelisti cu gura mare, check!
miros de transpiratie, matreata, ceapa, manelist, salam, check!
baba care sforaie, check!
mos insurat cu baba care sforaie, si ii da coate sa nu mai sforaie, check!
acelasi mos cu tuse tip deces, check!
somn, pe dracu.
taximetrist simpatic, care spune “ai fata de amaraciune de anu’ intai” yee, check!
liftul vopsit in rosu sicriu, check!
reamenajari acasa, cum dracu intru in camera sa ajung la calculator, check!
liniste si boxe date tare, in sfarsit, check!
Care sunt sansele ca sa nimeresti exact acelasi numar de loc in acelasi tip de vagon intr-un drum dus si intors, dus intr-o parte si intors de acolo la punctul de plecare, in caz ca era cineva nelamurit, un parcurs de circa 9 ore pe-o parte si 9 ore si un pic pe alta. inainte si plateai 5000 in plus.
problema mea este: care sunt sansele ca un vagon de tip deschis (fara compartimente pentru cei care au masina si avion personal), cu vreo 30 de locuri, sa includa toate conditiile nefavorabile de drum pe o distanta aleatorie pentru tot restul lumii dar intamplator exact aia pe care trebuie sa mergi?
De la simplul fapt ca nu are compartimente, pana la geamul intepenit deschis, aer conditionat in exces urmat de un val de caldura, opriri dese, stabilite dinainte, dar bruste, etc, etc.
dar in mod special, care sunt sansele ca acest vagon anume sa adune la un loc toate tipologiile de om incredibil de enervant, in special intr-o calatorie de 9 ore?
sa incepem cu domnul de langa mine. sonerie de telefon de tip fix strident pentru babe surde. o domnisoara foarte insistenta, cu care domnul purta lungi conversatii cu scopul de a o convinge a) sa se marite cu el. b) sa se culce cu el. c) sa isi deschida o firma de import export impex srl. diferenta subtila, dar textele merg in toate cazurile. “e un pas pe care toata lumea il face”, “de ce crezi ca voi deveni un porc dupa asta?”, “cum sa-ti fie frica?”, “asa cum am stat eu 30 de ani in buzau, si acum nu mai stau brusc, trebuie sa te prinda si pe time schimbarea”. nici o concluzie pana la 7 dimineata, evident.
tot acest domn era si tipul terorist, cu o geanta incredibil de fara haine si alte lucruri nesuspecte, dar totusi cu ceva in ea, de tip probabil bomba. noroc ca nu eram in avion, ca n-as fi putut citi linistita.
sa trecem mai departe: tanarul care a mancat mult salam. mirosul graieste de la sine.
grupul de doi smecheri cu laptop care se uita la filme de actiune, nu in ultimul rand dupa ce au trecut in revista toate manelele de pe hard, ascultand primele acorduri si mijlocul fiecarei incantatoare melodii.
domnisoara singura care se plictiseste, nu poate dormi, n-are nimic de citit sau nu stie sa citeasca, care se baga in seama cu cei doi smecheri in scopuri conversationale si poate poate vede si ea un film de actiune bun. toate bune pana la faptul ca are o voce incredibil de zgarietoare pe urechi.
mai departe, grupul de sportivi/ galerie de echipa/ smecheri care vor merge la mare de 1 mai dar pleaca din timp, format din 12-14 indivizi, n-ai intalnit oameni care se cunosc mai bine. de la amintiri din liceu pana la “cum am f-o pe aia”, cand adormeau fetele, merita sa tipam ca suntem un grup mare, deh.
apoi, bucuria oricarui tren de noapte, copilul caruia ii ies primii dinti. nu insistam prea mult pe el. poate doar pe faptul ca mamicile lui au vrut sa ii umple biberonul cu apa de la baie, pe care scrie clar NEPOTABIL, probabil in scopul crearii unor anticorpi deosebit de puternici. noroc ca nu era apa.
prin randul 5 avem si inevitabilul mos care sforaie regulat, voind sa acopere primele incercari ale copilului de a comunica.
printre cei din ultimele randuri se mai numara si domnisoara cu tocuri foarte ascutite, domnul care nu are stare si se plimba incontinuu trantind toate usile, smecherul care incearca sa agate tot ce ar purta o fusta in vazul mai multor oameni si altii nedemn de mentionat.
stia controlorul ce stia cand ne-a urat o calatorie placuta zambind.
