bai ce imi plac ceremoniile. si cand ma gandesc ca preotii astia le fac si de mai multe ori pe zi, si in week-end, aproape ca ma gandesc sa ma bag pe filon. asta recunoasterea muncii tale, da!
copywriteru care a scris textele lor cred ca are vila pe Luna, pai aceeasi slujba in toate bisericile, plus adaptarea in alte limbi, oare i-au dat banii pe drepturi inainte sau primeste un procent sau, mama, la asta nu m-am gandit, ia agentia oare? e o agentie pe luna atunci, intr-o vila, clar. oare ar accepta niste modificari ca sa imi fac si eu un hamac pe-acolo? uf.
da, deci cel mai mult imi place la o nunta faza cu robul si roaba. si in plus, bai copywritere smecher, ai dat o gramada de copy paste acolo, daca mai erai platit si la cuvant apai jos palaria!
si acum am avut ocazia (mersi!) sa merg si la un botez (draga de ea, sa fie fericita de tot). aici e si mai tare: te lepezi? ma lepad? te-ai lepadat? eu m-am lepadat! tu te-ai lepadat? ma lepad! te-ai lepadat? – iar!
si mai tare a fost cand au pus nasii sa se intoarca cu fata spre usa, si au zis:
“suflati pe copil si scuipati… (pauza)
…spre usa”. mda, too late for that.
de alcool am zis? mai bine nu incep.
au lepadat-o si pe micuta, saraca, in apa rece ca gheata, au rebotezat si nasul (Mario?!), si cand toata lumea s-a lepadat de tot au facut si hora, joc de picioare, cat de tare.
mda. incep sa regret ca sunt atat de profana si tainele ceremoniei trec pe langa mine in halul asta pentru ca ma blochez pe un cuvant. da bai, e o chestie frumoasa in fond, nu pot sa ma lepad de asta.
mai incap urari aici? nu sunt demna (si asta am sutit-o de acolo) sa le scriu, ce stiu eu dupa trei ani de munca despre scris? le transmit telepatic doar, cu drag.
a venit si momentul sa imi folosesc blogul pentru fapte aproape marete. de citit si dat mai departe, va rog.
povestea suna cam asa pe scurt:
Pisica Mare s-a nascut undeva in Bucuresti, dupa care s-a combinat cu un vagabond si a facut-o pe Pisica Mica. Dupa cativa ani, din cauza unei aglomerari a densitatii populatiei apartamentului in care isi aveau sediul cele doua pisici, ele trebuie sa plece. help!
pe lung:
Pisica Mare s-a nascut undeva in Militari in Bucuresti, dupa care s-a mutat in Drumul Taberei pe care il stim cu totii. Dupa o aventura cu nabadai cu un vagabond, ca in Doamna si vagabondul numai ca cu pisici, si urmata de o fuga si o castrare, s-a nascut Pisica Mica.
Miau miau miau, pisicile au fost educate dupa cel mai riguros sistem elvetian, calitate germana. Pot mieuna garantat in 6 limbi de circulatie internationala, cunosc principiile de baza ale publicitatii romanesti si stiu sa ocheasca la perfectie ladita cu nisip.
Partenere ideale de joaca pentru copii, suporta o presiune de tras coada/urechi de pana la trei atmosfere. Iau masa de cateva ori pe zi, urmata de o alergare usoara si fandari pentru a arde caloriile in exces. Orice insinuare ca ar fi peste greutatea standard pentru niste pisici de varsta lor este pura invidie.
Pentru cei interesati (o doamne, sper ca nu), pisicile au un program regulat de lingere reciproca si afectiune neconditionata pentru oricine se afla in proximitate.
Pisicile sunt de asemenea o companie ideala pentru cei cu probleme sufletesti, ba chiar de mai multe ori au fost prinse consoland diversi oameni cu cate o labuta pe spate. aici intervine si darul lor special, si anume o stapanire extraordinara a tehnicii masajului tailandez non erotic. in plus, cu capacitatile lor extrasenzoriale au demonstrat ca pot simti si durerea umana, nu o data au fost surprinse mieunand la o durere de masea mai insistenta de-a mea.
sigur, ma veti intreba, cu o persoana asa draguta ca mine, pisicile probabil au vicii, nu? ei bine nu, in afara de o igiena personala riguroasa, pisicile nu au niciun defect. asta daca consideri igiena riguroasa un defect. fumeaza pasiv, dar promit in fiecare zi ca se lasa de maine, si substante halucinogene nu au folosit decat o singura data, si aceea cu ocazia sterilizarii si la sfatul medicului. de asemenea, nu sunt interesate de sexul opus, ba chiar subliniez ca cea mica este pur virgina.
si acum sa ajungem la problema in sine. pisicile trebuie sa isi gaseasca alta casa. in ciuda mieunatului lor bilingv, pisicile nu au reusit sa se descurce singure in aceasta chestiune. de unde si acest post si milioanele de mesaje care circula pe net pe tema aceasta. si aici interveniti voi, dragi cititori. daca cunoasteti o familie (sau o persoana situata in afara legamintelor casatoriei, nu facem discriminari) dispusa sa le primeasca in casa (apartamentul, garsoniera, conacul, castelul, cutia de carton) lor, va voi fi etern recunoscatoare, la fel si pisicile. Miau!
sunt dispusa sa dau orice informatii suplimentare la cerere. o galerie foto cu mandrele se afla aici.
orice insinuare la adresa pisicilor de pe acest blog ca ar alerga pe hol in afara orelor de liniste sau ar sapa in ghivece de flori este pura literatura.
Miau!
si daca tot vine vorba de lucruri spirituale si de facebook, mi-am adus aminte cum incerca sa ma convinga o tiganca sa o las sa imi citeasca viitorul in palma.
m-a luat cu asigurari ca nu imi cere bani, mai ales daca nu imi convine ce imi spune. nu conteaza daca nu cred, ca de fapt nu e vorba doar despre citit viitorul.
si cand am luat-o cu da, da, sigur, mi-a explicat frumos de ce. Incerc sa reproduc intocmai:
” Eu iti citesc, ca tu fata sa imi aduci prieteni”
“ha?”
“Da, si eu vin cu prietenii mei, si asa avem mai multi prieteni impreuna!”
“Aaaa. ok. NU.”
basically conceptul de facebook explicat romaneste. excelent. am fost fraiera ca nu am acceptat.
sunt fani la dat click pe statusul meu de messenger ca sa imi citeasca blogul, de ieri sunt si pe facebook.
poate ajuta.
eu plec intr-o calatorie spirituala, detalii despre revelatii cand ma intorc. si daca.
si daca tot a venit un flashback, chestiile astea nu vin niciodata singure. mi-am adus aminte de primul meu blog, daca nu exagerez putin, era publicat foarte restrans ca sa zic asa.
era cam printre primele dati cand ma intalneam cu un PC, prin clasa a 8-a (a 9-a?), trebuia neaparat sa imi scriu atestatul la franceza pe el. si evident, cum se fac chestiile astea, am descoperit repede solitaire-ul si minesweeper-ul, si m-am si plictisit repede de ele.
si ce m-am gandit eu atunci? ia sa scriu un jurnal, ca e mai smecher decat pe hartie.
in word scriam lucrarea de atestat, si stiam unde sa o gasesc cand o salvez. dar text document-ul parea ceva mai presus de word – atentie mare – pentru ca nu e impartit in pagini, deci in capsorul meu de atunci, e nelimitat!
am deschis frumos un text document, l-am denumit, atentie, vaca arsa, doamne nu stiu de ce, mi se parea suficient de secret ca varu-miu si totodata proprietarul calculatorului sa nu il deschida. si l-am salvat undeva pe calculator, cine stie unde, ca nu l-am mai gasit a doua oara pentru ca oricum nu stiam sa dau search.
si am scris eu vreo 2 randuri (fara enter e chiar foarte mult), am spus ce aveam eu pe suflet, am facut pana si o glumita ha ha varu-miu nu are cum sa citeasca asta – si o alta smecherie de-a mea: la inceputul documentului am dat la enter-uri, multe multe de tot, pentru ca aveam impresia ca textul meu se va salva undeva intr-o bucata stiuta doar de mine, si cine il va deschide nu are cum sa dea atat de bara de scroll cat sa gaseasca ce am scris…
si normal ca pe atunci nu prea aveam multe de spus, deci dupa cele 2 randuri m-am pus sa scriu pasa hassan din memorie sa vad daca il mai tin minte. doamne ce aveam si eu in cap pe-atunci.
adevarul ca inca mai stiu…pe voda-l zareste calare trecand…prin siruri cu fulgeru-n mana…in laturi se azvarle ostirea pagana…da. oa.
deci da, salutari varu-miu, sa imi spui daca ai descoperit vreun text document dubios pe la tine pe comp.
cand eram mica interpretam “clestar” ca fiind ceara din urechi. a fost o adevarata provocare sa citesc palatul de clestar.
ale retardarii observate pe yours truly.
tema: de observat in continuare
cerinta: daca mai mult de 5 semne se repeta in aceeasi saptamana, shoot me.
1. scrumat in cafea, urmat de ingerare a cafelei in mod natural
2. luat metrou/tramvai in sens invers
3. uitat calorifer electric deschis cu risc mare de incendiere (of)
4. uitat data nasterii (dupa 40 ani indicat)
5. ratacit tigari si bricheta situate in mana
6. uitat ascultat muzica o zi intreaga, urmat de dese intrebari cum ca ce lipseste
7. intrebat care este sensul vietii (gresit!)
8. uitat mers la domiciliu
9. cantat din senin (acceptabil doar la domiciliu)
10. trimis mail fara attachment necesar de trei ori la rand
11. uitat mancare (minim o data pe zi!)
12. dat la developat film neutilizat
13. ars oala/ tigaie
14. citit spam din folderul spam (nu!)
15. platit aceeasi factura de 2 ori (nu!)
16. povestit dubiosenii la telefon providerului de internet (poate, daca relevant)
17. citit contoare apa/calorifer mai mult de o ora (nu!)
18. adormit in locuri publice (nu!)
19. cauzat inundatii
20. disociat viata reala de viata reala
21. neterminat fraze care intrerup pe toata lumea care incep cu “nu, eu sunt de parere ca”
22. raspuns “da”. (gresit)
22. dat foc la scaun in timp ce postat acest post (ha-ha confirmare)
facem misto pe-aici, poate putin cam neresponsabil, deci sa-mi fie rusine.
chinezii de care radeam eu ca isi iau doar biscuiti nu o faceau de frica produselor locale, ci pentru ca nu aveau cu ce sa isi ia mai mult.
femei nu erau pentru ca nu prea lucreaza in constructii.
si bantuie strazile pentru ca nu se pot intoarce acasa.
deci, mie sa imi fie rusine, si voi sa cititi mai multe despre asta aici, pentru ca e serioasa treaba. foarte.
ma gandeam zilele trecute, daca ar trebui sa ma reprofilez pe o munca mai putin abstracta, e criza, va tine 10 ani criza, vine sfarsitul lumii dupa criza, doamne cat de bine scrie vonnegut despre asta, deci sa revin, o munca mai fizica, ce as putea sa fac.
nu sunt de cea mai rezistenta constitutie fizica, deci excludem carat busteni, la spalat geamuri nu ma prea pricep, cu caramizile nu le am deloc, de sapat gropi nu-mi vine chiar, nu sunt in halul ala de romantica.
dar imi place sa repar chestii. am niste episoade reusite, unele mai nereusite (cu varii inundatii, se stiu ei, am transformat niste cazuri de pic-pic-pic in niste niagara), dar de ce nu ceva pus sub vagul semn “administratie”? nu la bloc, in niciun caz, nu va vrea nimeni lifturi vopsite in negru si difuzoare la fiecare etaj, lumea e greu de schimbat. dar asa, la o firma, undeva, o firma care va rezista prabusirii.
sa vedem ce am prin apropiere, vreun exemplu de urmat.
cei care se ocupa de mestereli. mi-ar placea, probabil, doar daca nu e ceva care miroase a scurgere nu, dar nu e cazul sa fim finuta. dar nu cred ca e loc de mine. trebuie sa fii smecheras. sa fii un domnu’ puiu.
la interviu te intreaba, stii sa mesteresti? da/ nu. nu conteaza cum raspunzi. conteaza sa ai un creion de lemn in spatele urechii si sa te cheme domnul puiu. poate in conditii exceptionale ar accepta si un domnu’ nae (cunosc un caz norocos). dar aici ne lovim de barierele de sex. damn.
carat diverse chestii din stanga in dreapta, fara vreo absoluta necesitate si fara satisfactia de a gasi locul perfect pentru fiecare obiect. e treaba de nea nelu aici. fara nicio indoiala.
dar asa, mai pe sexul frumos (inca nedovedita treaba asta) ca sa nu revolutionez sistemul. sa fac cafea, asta ma descurc in cele mai multe cazuri, mai e si buna cateodata.
si aici, o bariera de neoprit. tanti mariana, da, suna a cineva care poate face 1000 de cafele. tanti roxana, e greu de vizualizat. e ceva vag, o cafea taraita, poate o cafea pe luna, nu suna productiv de loc. va multumim, va vom contacta noi, va rugam sa nu ne mai contactati niciodata, va rugam sa va spanzurati ca de fapt nu ne intereseaza de loc, vom mai cauta o mariana. ok…
sandvisuri (daca voi putea trece peste faptul ca nu trebuie sa le mai zic senviciuri). Da! stiu! imi ies! bune, de toate formele si marimile. poate chiar imi ies prea bune. nu pot sa ii fac un sandvis cuiva care are mai putin de trei ingrediente (fara a calcula painea). de fapt nici mie nu imi prea fac simple. si trebuie sa fie decorate. frumos, cu culori. si gust. si practic toata lumea moare de foame pana termin eu sandvisul.
daaaar…ca sa faci sandvisuri, desi poti sa fii si roxana, trebuie sa porti cercei de aur, biluta atarnatoare sau din aia cu semicerc. n-as putea.
prajituri, desi probabil va fi slaba cererea…nu cred. marii clasici nici nu am incercat sa ii produc. am o reteta originala, se numeste “fleoaste”. cam asa si arata, dar na, gustul e bun. desi, necontinand valuri de ciocolata si nici culori demente si practic nici zahar nu cred ca ar interesa pe nimeni. plus ca nu prea sunt cu dulcele.
nu e prea roz situatia, mai studiez la noapte.
sper ca nu am jignit pe nimeni, titlurile prezentate sunt pur intamplatoare, la fel si numele. dar in mare parte nu sunt.
au trecut:
1 an si un pic de la muse
aproape 2 ani de cand am terminat facultatea
aproape 2 ani de scurt
exact 2 ani de cand am hotarat sa ma intorc din franta
2 ani de publicitate
cam 6 ani de plecat de-acasa
aproximativ 10 ani de la teatru
exact 24 de ani de cand am fost expulzata din locul ala de nepronuntat.
asa ca pam pam, lansam un nou blog:
http://almost-fake-tales.blogspot.com/
povesti vechi, povesti noi, si da, eu am facut desenele, desi probabil nu se indoia nimeni
vreau pareri, vreau rabdare la citit, incurajari, critici, noroi, flori.
multumesc!
