scurt


si gluma de sezon
March 31, 2010, 10:28 am
Filed under: _____

de paste anu’ asta ciocnim particule!


Advertisements


si de avatar, cum sa nu, cum sa nuuu
March 30, 2010, 11:26 am
Filed under: _____

deci l-as revedea in momentul asta, acum acum, dar doar la Imax.

pentru ca doar la Imax, fiti atenti, e un tip care iti tine un super discurs entuziasmant mult mai tare ca filmul. pe tonul -numerotarea-vagoanelor-incepe-de-la-locomotiva (nici macar nu pleaca in cinci minute de la linia cinci, ala mai are ceva surpriza in el).

dupa descrierea ecranului, care, sa ma intelegeti, e ceva revolutionar, cat o cladire de 8 etaje, dar despre care vorbeste de parca o sa ni-l proiecteze pe peretele din sufragerie, ala de pe care pica tencuiala, oricum, ne pare rau, cred ca trebuie sa-i dam un premiu ca a reusit sa nu aiba niciun munte si nicio vale in ton.  asa, deci dupa descriere ne-a spus pe acelasi mega ton ca vom intra intr-o lume fantastica, pe care nici nu putem sa ne-o imaginam, dar e cam clar ca nu vrem.

a mai zis el ceva si de daca ni se face rau, sa facem cum facem ca lui oricum nu-i prea pasa.

Sunt tare curioasa daca el era omul de rezerva pentru treaba asta sau doar a ajuns ca saracii de la teatru din Cum va place (din care am vazut prea multe reprezentatii) carora le era deja sila sa ne mai faca sa credem ca e o surpriza ca intra personajul x sau y pe scena.

oricum, multumiri celor 9 oameni carora li s-a gresit rezervarea la Alice in wonderland de-am nimerit eu la Avatar in sfarsit – pe randul cel mai bun-  a meritat!

chiar mi-a placut, vreau si eu om care sa-mi faca treaba, chiar daca e albastru.



spune-mi cum te numesti ca sa-ti zic ca m-am intors
March 29, 2010, 7:50 pm
Filed under: life, _____

cand eram mica aveam multe probleme legate de nume. cu al meu, in primul rand (exista oameni carora le place cum ii cheama din start?), roxi-boxi era deja prea mult pentru mine (bine ca nu poti schimba simplu ca acum m-ar fi chemat tania, selinda sau melodia, uf).

dar cu madonna aveam o mare problema. adica cum, ea n-are parinti de n-are nume de familie? vorba aia, aveam colege si cu 5 nume, si chiar nu s-au gasit sa-i mai dea si ei unul? sau daca madonna e nume de familie, cand o strigau nu veneau toti din familie? asta a fost mult timp un mare subiect de rumegare interna.

dupa care mai era alexandra rosu. care era ipotetica, dar cred ca as fi facut un infarct daca as fi cunoscut o fata cu numele asta. alexandra rosu a noastra (soro, te bag si pe tine in oala asta) era ok daca o strigau parintii la bloc, alexandroo, fa, nu mai pupa baieti si treci sa faci curat in camera sau alexandroo fa, incep desenele. dar daca era intr-un cadru mai oficial, aflasem noi ca te striga dupa numele de familie daca esti la scoala. adica asa: rosuuu!

la care surpriza: tot ce era rosu din lume raspundea chemarii, si ne gandeam ce naiba o sa faca invatatoarea aia cand o sa-si dea seama ce prostie a facut? cum o sa duca tot rosul inapoi? si alexandra, saraca, va afla ea vreodata ca pe ea o striga?

vai, si asta cu rosu mai era o problema. intelesesem eu vag ca ce vedem noi culoare e dat de lumina care ajunge pe obiectul respectiv, etc. dar daca eu, in capsorul meu, vad iarba rosie si pentru mine ceea ce numim verde e rosu, cum imi dau seama daca toata lumea vede acelasi lucru? si doamne, voi trai toata viata intr-o confuzie sinistra? era prilej de depresie infantila.

dar si mai si era ala cu oglinda. fiind al doilea copil, si deci cel mai ne-pozat (nu vreau sa zic nimic mai mult cu asta, sa ne fie clar), nu aveam niciun punct clar de referinta la cum arat exact. si pam pam, nu aveam incredere in oglinda. la fel ca si cu iarba: de unde sa stiu ca fix asa arat? poate am o problema de vedere, si vad lucrurile deformate, si la orice m-as uita tot asa arata, deci nu am cum sa-mi dau seama singura.

bine, aveam si o oglinda orizontala care imi deforma capul – singura in care ajungeam sa ma vad – putin a la frankenstein. si vecinii pensionari, vai, ce fetita draguta; si eu in capsorul meu deformat, vai ce politicosi sunt…cred ca am trait ceva timp cu drama asta nemarturisita. mai si tin minte cu ce regula ma consolam: ca daca esti frumos cand esti mic, o sa fii naspa om mare, si invers. deci le cam zambeam eu stramb celorlaltor fetite de pe la bloc. noroc ca am gasit o oglinda mai mica prin care am inceput sa ma uit si la ceilalti oameni si sa compar cu ce vedeam in realitate. dar grav, oricum. ce de probleme cand esti mic.

bine ca acuma sunt mare si nu mai am probleme. ha ha. oricum, pentru din astea astept sa mai scrie Bill Bryson inca multe carti.